Candidatul PDM în circumscripția uninominală nr. 27 mun. Chișinău

Despre Nedelea Veaceslav

 


Sunt chișinăuian prin adopție, dar pentru mine aici este Acasă, aici este familia mea.
De Buiucani mă leagă cei mai frumoși ani din viață, aici am învățat și aici locuiesc. Sunt căsătorit, soția e profesoară de istorie și educație civică la Liceul Teoretic Român-Francez din capitală și avem un fiu, elev în clasa întâi.i

Sunt de profesie jurist și istoric. Am activat atât în domeniul privat, cât și în cel de stat. Am condus una dintre cele mai mari gospodării agricole din nordul Moldovei, cu 4200 de angajați, Colhoz – Agrofirmă Moldova – Borosenii Noi, din Râșcani. Pe parcursul carierei, am fost Inspector General de Stat adjunct al Inspecției Muncii, directorul Poștei Chișinău, primar interimar la Durlești, jurist în diferite instituții private.
Țin foarte mult și la profesia de lector universitar. Am ținut cursuri la Academia de Administrare Publică de pe lângă Președintele Republicii Moldova și la ULIM.

În prezent, sunt deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Pe 24 februarie, candidez în circumscripția 27 pentru funcția de deputat, pentru a vă reprezenta cu dăruire și respect în Parlamentul țării. Alături de PDM, voi continua și voi face mai multe lucruri bune pentru fiecare familie, pentru fiecare localitate, pentru Moldova.

Nedelea Veaceslav și echipa PDM pentru Chișinău: fapte, nu vorbe!

Drumuri bune!

Am făcut 1600 km de drumuri noi, la nivel național. Continuăm cu 2 600 km în 2019 și peste 10 000 km în patru ani.

Pensii mai mari!

Am crescut pensia medie de la 1165 de lei (2016), la 1732 de lei (2018). Continuăm cu 10% în plus la pensie, an de an, pentru cei cu venituri mai mici de 1589 lei, până când vom depăși venitul minim necesar pentru pensionari.

Ajutoare de sărbători!

De Crăciun, am oferit 600 lei pentru pensionarii cu venituri mai mici de 2000 lei. De Paște, ei vor primi încă 600 lei.

Salarii mai mari!

Am crescut salariul mediu pe economie de la 4600 lei (235 euro) în 2016, la aproape 7000 lei (360 euro) în 2019 și salariile pentru peste 200 000 de bugetari. Continuăm să creștem salariile la cel puțin 11300 lei (600 euro) în următorii patru ani.

Prima casă!

Am lansat o soluție reală pentru tinerii țării: 1200 de familii deja s-au mutat în casă nouă. Continuăm cu peste 3000 de beneficiari în acest an și peste 12 000 în următorii patru ani.

Locuri de muncă!

Am creat 170 000 de mii de locuri de muncă în trei ani de guvernare. Continuăm cu investiții și locuri de muncă bine plătite.

Indemnizații pentru mame!

Am majorat indemnizația unică la naștere de la 3 000 (în 2016) la peste 6 000 de lei (în 2019). Continuăm să creștem indemnizația la 10 000 de lei.

Alocații pentru copii!

Introducem alocația lunară pentru creșterea copiilor: 200 lei în fiecare lună, pentru fiecare copil până împlinește 18 ani. Tot timpul, avem grijă de familiile din Moldova.

1

Începem asfaltările de la scara blocului!

Amenajăm terenuri de joacă și spațiile verzi din jurul locuințelor.
2

Reabilităm blocurile construite în perioada sovietică,

Inclusiv termic, prin introducerea unui program unic pe municipiu. Pierderile la energie termică nu vor mai fi suportate de locatari, iar facturile lunare vor fi cele corecte.
3

Construim parcări stradale și supraetajate.

Aplicăm soluții inteligente pentru a amenaja locuri de parcare sigure, în spații special create pentru acestea.
4

Continuăm să reparăm

instituțiile de învățământ, ne asigurăm că există loc gratuit în grădinițe, pentru fiecare copil. Am renovat deja 1181 de școli și grădinițe la nivel național.
5

Am început procesul

de înnoire a întregului parc de ambulanțe, la nivel național, cu 110 ambulanțe noi. Aducem încă 170 de ambulanțe anul acesta. Susținem medicina de urgență și creștem calitatea serviciilor medicale!
6

Construim noi locuințe sociale

și de serviciu pentru tinerii care rămân să lucreze aici, acasă.
7

Facem din Chișinău o capitală curată.

Implementăm cu prioritate conceptul unic de salubrizare pentru întreg municipiul.
8

Fluidizăm și organizăm traficul.

Extindem până la capăt
centura ocolitoare și asigurăm semnalizări potrivite, care să funcționeze permanent.
9

Împreună, rezolvăm

problemele oamenilor și creștem nivelul de trai.